Încercăm să construim o lume mai sigură și toți trebuie să participe la consolidarea ei; învățăm de la cei mai buni și îi învățăm pe ceilalți. Credem că dezvoltarea unei societăți, indiferent de mărimea acesteia, pornește de la un sistem de valori și principii care sunt în conformitate cu principiile fundamentale ale drepturilor omului, ale muncii, mediului și integrității.

Încercăm să ne alăturăm marilor companii care sprijină aceste principii și care ne inspiră să susținem dezvoltarea unei societăți mai bune, a unei comunități mai sigure și a unei planete mai puțin poluate.

libra (1)

OMUL

Susținem și respectăm protecția drepturilor omului recunoscute pe plan internațional. Nu suntem complici și nu susținem abuzurile ale drepturilor omului.
network

ATITUDINE

Încurajăm libertatea de asociere și recunoașterea efectivă a dreptului la negociere; Nu sustinem formele de muncă forțată și/sau obligatorie și suntem în totalitate împotriva muncii si asupririi copiilor
unity

COLABORARE

Credem în munca în echipă. Colaborarea este fundamentul muncii noastre zilnice. Noi spunem NU rasismului și discriminării în ceea ce privește ocuparea forței de muncă.
sprout

MEDIU

Sustinem tehnologiile “prietenoase” și promovăm o mai mare responsabilitate asupra mediului. Mediul este sursa noastră de inspirație și nu vrem să pierdem această sursă.
coin

INTEGRITATE

Luptăm împotriva corupției în toate formele sale cunoscute și necunoscute.
artificial-intelligence

INOVATIE

Căutăm inovația și continuăm să muncim din greu pentru a satisface așteptările clientilor nostri.
like

SIGURANTA

Toată lumea acasă în siguranță, în fiecare zi.
light-bulb (1)

VIZIUNE

„Oportunitatea” nu ne definește caracterul și/sau loialitatea.
charity

MISIUNE

Pasiune pentru excelență și calitate.